Bun Venit în Tiens!
Ne pare rău! Articolele asociate nu au fost găsite. Vizualiza-ți alte articole.
POLITICI ȘI PROCEDURI TIENS
INTRODUCERE
1. Prezentul document privește politicile și procedurile aplicate de Tiens și va fi denumit în continuare P&P. Toate documentele anterioare care au făcut referire la politicile și procedurile Tiens sunt înlocuite prin prezentul document.
2. Scopul P&P este de a menține o ordine clară și de a stabili repere procedurale privind vânzările realizate prin intermediari, precum și de a proteja drepturile partenerilor Tiens. În consecință, fiecare partener Tiens are obligația de a citi cu atenție P&P și de a se asigura că înțelege atât drepturile, cât și obligațiile care îi revin. Nerespectarea dispozițiilor din P&P poate conduce la încetarea statutului de partener Tiens, precum și la pierderea bonusurilor și a altor drepturi aferente.
3. În situația în care oricare dintre dispozițiile din P&P intră în conflict cu legislația aplicabilă, reglementările sau normele administrative locale, acestea din urmă vor prevala. Orice adaptare sau revizuire considerată necesară de către filialele locale ale Grupului Tiens, în funcție de condițiile specifice fiecărei țări în care acestea își desfășoară activitatea, trebuie transmisă spre aprobare către sediul central din China (CHQ). Ulterior, sucursalele locale au obligația de a informa partenerii Tiens în mod corespunzător.
4. CHQ (Sediul Central TIENS China) își rezervă dreptul de a revizui periodic dispozițiile din P&P.
Secțiunea I
Definiția termenilor utilizați
În ceea ce privește contractele încheiate între Tiens și partenerii Tiens, precum și toate documentele publicate de Grupul Tiens, termenii și condițiile prevăzute în prezentul document vor fi interpretați după cum urmează:
1. Tiens
Tiens se referă la Grupul Tiens și la toate filialele pe care le înființează la nivel global sub numele de Tiens sau Tianshi.
2. CHQ
CHQ se referă la sediul Tiens de la adresa: Xinyuan Road numarul 18, Wuqing Development Area, New-Tech Industrial Park, Tianjin, China.
3. Partener Independent Tiens sau Partener Tiens
Prin Parteneri Tiens se înțeleg persoanele care, în urma îndeplinirii criteriilor de eligibilitate prevăzute de Planul de Marketing Tiens, sunt autorizate să participe în sistemul de promovare și intermediere a vânzării produselor Tiens, precum și să recomande și să sprijine alte persoane în vederea aderării la rețea în calitate de parteneri Tiens.
4. Planul de afaceri al Partenerului Tiens
Planul de afaceri al partenerului Tiens cuprinde toate planurile de remunerare și recompensare, procedurile de recomandare stipulate de Tiens, precum și toate metodele, regulile, reglementările și măsurile stabilite de Tiens pentru a reprezenta partenerii Tiens, produsele Tiens, afacerea Tiens și liniile de operare ale acesteia.
5. Recomandant (Partener Îndrumător)
Partenerul Tiens în urma recomandării căruia o altă persoană solicită să se alăture rețelei Tiens și este acceptată în calitate de Partener Tiens dobândește statutul de Recomandant al noii persoane recrutate. În această calitate, are obligația de a furniza asistență, instruire și îndrumare conform politicilor și regulamentelor aplicabile în cadrul sistemului de marketing multi-nivel implementat de Tiens.
6. TPP
Se refera la Politicile si Procedurile Tiens prevazute in prezentul document, care face parte din planul de afaceri Tiens.
7. Produse Tiens
Prin Produse Tiens se înțeleg toate bunurile și serviciile fabricate sau furnizate de Tiens ori de furnizorii săi OEM/ODM, care sunt distribuite prin rețeaua Tiens. Această categorie include atât produsele destinate consumului, cât și materialele de suport pentru activitatea de promovare și vânzare (inclusiv materiale video, audio sau informative), puse la dispoziția partenerilor Tiens și utilizate de aceștia în conformitate cu prevederile TPP.
8. Tiens One Body Multiple Wings
Noua strategie „One Body Multiple Wings” a Tiens se referă la dezvoltarea unui nou model de turism, a unei noi educații, a unor noi mijloace de comunicare și a unei noi activități hoteliere bazate pe noul model transfrontalier, cu noi activități de vânzare directă transfrontalieră la nivel mondial (pe piața externă) și noul comerț electronic ca segmente de activitate principale.
Noul model global de afaceri de vânzări directe transfrontaliere (pe piața externă) realizează modelul de aderare la o țară și de beneficii globale prin intermediul unui model de mecanism inovator, precum și realizarea unei rețele globale de venituri pentru a obține beneficii inovatoare de stimulare.
Noul model de afaceri de comerț electronic, prin promovarea socializării comerțului electronic, se concentrează pe achiziționarea transfrontalieră de produse cu cerere socială rigidă și construiește un nou model global de comerț electronic transfrontalier bazat pe noul sistem de operare transfrontalier.
Noul turism, cu All Legend Travel Holding Group ca organism principal, se bazează pe noua vânzare directă, noul sistem de rețea de comerț electronic și baza de membri care acoperă întreaga lume pentru a inova modelele de mecanisme și pentru a transforma turismul tradițional într-un turism dedicat, cu o gândire și metode noi.
Noua educație se bazează pe forța puternică a grupului de peste 20 de ani în domeniul formării sociale și al învățământului superior, pe numeroasele resurse și experiența în management, integrează resursele avantajoase, integrează elementele epocii și construiește un grup de holdinguri educaționale care acoperă întreaga lume pentru a se promova reciproc și a se dezvolta împreună cu alte sectoare de activitate.
Noile mijloace de comunicare creează alianțe de cooperare media, construind o alianță globală de convergență media care utilizează pe deplin resursele media globale și împărtășește fluxul mondial, prin crearea de modele de dezvoltare „titluri pentru consumatori” și cu accent pe „noile mijloace de comunicare”.
Noua afacere hotelieră, bazându-se pe All Legend Hotel Group, pe baza creării unui model boutique, accelerează expansiunea globală a structurii afacerii și construiește o alianță globală a industriei hoteliere.
Secțiunea II
Rețeaua de Parteneri Tiens
1. Condiții necesare pentru a deveni partener Tiens:
1) Orice persoană fizică, care are capacitate deplină de exercițiu în conformitate cu legislația aplicabilă, indiferent de sex, rasă sau naționalitate, este eligibilă să aplice pentru a deveni partener Tiens și beneficiază de șanse egale în cadrul rețelei. De asemenea, pot deveni parteneri Tiens și persoanele juridice legal înregistrate, cu respectarea condițiilor stabilite de Tiens.
2) Persoanele cărora, potrivit legislației aplicabile, le este interzis să participe în activități de tip marketing în rețea (MLM), activități de intermediere în promovarea produselor sau orice alte forme de colaborare comercială similară, nu sunt eligibile pentru a aplica în vederea dobândirii calității de partener Tiens.
3) Angajații permanenți ai Tiens Group, precum și rudele lor apropiate, nu pot avea calitatea de parteneri Tiens. Prin rude apropiate se înțelege, conform legislației din Romania, persoanele aflate în relație de rudenie directă cu angajatul sau cu soțul/soția acestuia, respectiv: ascendenți (părinți, bunici), descendenți (copii, nepoți) și colaterali de gradul I (frați și surori).
4) În cazul în care un partener Tiens nu mai îndeplinește condițiile de eligibilitate prevăzute de legislația aplicabilă sau de regulamentele Tiens, calitatea sa de partener Tiens încetează la data la care este sesizată sau constatată cauza de ineligibilitate de către Tiens.
5) Statutul de partener Tiens include criteriile de eligibilitate, nivelul ierarhic, drepturile, obligațiile și responsabilitățile asociate fiecărui distribuitor din rețeaua Tiens. Fiecare partener Tiens este identificat printr-un cod unic de distribuitor (ID de Partener Tiens), care reprezintă singura formă oficială de identificare în cadrul sistemului Tiens. Un partener Tiens poate avea doar un singur ID valabil, iar fiecare cod de identificare este atribuit exclusiv unei singure persoane sau entități înregistrate ca partener Tiens.
6) Este interzisă transferarea sau vânzarea contului de partener Tiens fără aprobarea scrisa prealabilă exprimată Tiens. În cazul încălcării acestei reguli, orice astfel de transfer sau vânzare va fi considerată nulă de către Tiens iar toate consecințele legale și pierderile rezultate vor fi în responsabilitatea exclusivă a persoanei care a efectuat actul neautorizat.
7) Un partener Tiens nu are voie să facă parte din activitatea de vânzare directă a unei alte companii decât Tiens sau să participe la alte activități de vânzare directă decât cele organizate de Tiens. Pentru partenerii de peste nivelul Cloud Lion cu Trei Stele, în cazul în care aceștia dețin, de asemenea, calificări de vânzări directe de la orice altă societate în afară de Tiens sau participă la orice alte activități de vânzări directe în afară de Tiens, Tiens are dreptul de a refuza recunoașterea și de a anula calitatea de partener Tiens a persoanei care incalca aceasta regula.
8) Tiens își rezervă dreptul de a accepta sau de a respinge cererea oricărei persoane de a deveni partener Tiens.
9) Valabilitatea și reînnoirea statutului de partener Tiens:
a. O licență de partener Tiens este valabilă de la data acordării ID-ului și expiră în ultima zi a celei de-a douăsprezecea luni calendaristice de colaborare cu Tiens.
b. Partenerii Tiens trebuie să finalizeze procedura de reînnoire înainte de expirarea licenței, ceea ce presupune plasarea a cel puțin unei comenzi într-un interval de 12 luni, calculat începând cu luna în care a fost emis ID-ul Tiens.
c. În cazul în care nu se reînnoiește contractul de partener Tiens în perioada de valabilitate sau în cazul în care Tiens respinge cererea de reînnoire în perioada sau în afara perioadei de validitate, statutul de partener Tiens devine invalid.
d. În caz de încălcare a dispozițiilor Politicilor si Procedurilor Tiens sau a altor norme în perioada de valabilitate, Tiens își rezervă dreptul de a respinge cererea de reînnoire a contului de partener Tiens.
e. Pentru partenerii Tiens care nu reușesc să devină activi în perioada de valabilitate, este necesar să urmeze următoarele reguli pentru a reintra în Tiens: Partenerii Tiens inactivi/descalificați pot aplica din nou pentru poziția de partener activ Tiens în următoarea lună.
2. Proceduri de solicitare a calității de partener Tiens
1) Cei care doresc să aplice pentru statutul de partener Tiens trebuie să fie recomandați de un partener Tiens, denumit recomandant sau partener îndrumător.
2) Solicitantul trebuie să confirme că a citit Politicile si Procedurile Tiens că a înțeles și este de acord cu termenii prevăzuți în acesta înainte de a completa acordul de partener Tiens. De asemenea, acesta trebuie să respecte toate reglementările care îi sunt puse la dispoziție privind drepturile și obligațiile partenerilor Tiens.
3) Acordul trebuie trimis imediat către Tiens după completare. ID-ul de partener Tiens va fi emis după aprobarea din partea Tiens, moment în care solicitantul poate deveni partener Tiens. Alternativ, solicitantul se poate alătura prin completarea online a informațiilor personale relevante, citirea și acceptarea „Acordului de Parteneriat”, finalizând astfel procesul.
4) Informațiile furnizate de solicitant trebuie să fie reale, corecte și valabile. Nu este permisă utilizarea datelor altor persoane, furnizarea de informații false, aplicarea în numele altcuiva sau folosirea unor metode nelegitime pentru a obține statutul de partener Tiens. În caz de încălcare, Tiens își rezervă dreptul de a lua măsuri, inclusiv încetarea imediată a calității de partener.
3. Norme privind Distribuitorii Tiens căsătoriți (soț – soție sau altă formă de concubinaj, unde ambii sunt parteneri Tiens)
1) Atunci când un cuplu solicită statutul de partener Tiens:
a. Dacă atât soțul, cât și soția (sau partenerul 1 și partenerul 2, în funcție de caz) doresc să devină parteneri Tiens, soții se pot înregistra ca un singur partener Tiens. Prin semnarea în comun a unei cereri, atât soțul, cât și soția (partenerul 1 și partenerul 2) vor avea statutul de partener Tiens și trebuie să respecte Politicile si Procedurile Tiens dacă unul dintre ei nu se conformează obligațiilor care îi revin, aceștia vor răspunde solidar.
b. Dacă unul dintre soți (sau parteneri) nu intenționează sau conform cerințelor Tiens, nu este eligibil să devină partener Tiens, acesta nu este eligibil și nu trebuie să completeze nicio cerere. Persoana respectivă nu are dreptul să facă declarații și nici să ia decizii în numele soțului/soției/partenerului care deține calitatea de partener Tiens. Dacă, ulterior, dorește să se alăture acestuia pentru a dezvolta împreună o afacere Tiens, este necesar să obțină mai întâi acordul scris al partenerului deja înscris, iar apoi să depună o cerere scrisă către Tiens. Statutul de partener Tiens va fi dobândit doar după aprobarea cererii de către companie.
c. Soțul și soția (sau partenerii) pot face parte din aceeași rețea Tiens, iar fiecare dintre ei are dreptul să își construiască propria rețea, cu condiția ca toți partenerii Tiens cu care colaborează să fie incluși în aceeași echipă și ca aceste informații să fie comunicate în mod oficial către Tiens. Dacă soții sau partenerii decid să se înregistreze ca un singur partener Tiens pentru a dezvolta împreună afacerea, unul dintre ei trebuie să renunțe la toate drepturile și rețelele proprii și să contribuie exclusiv la dezvoltarea rețelei partenerului înscris.
2) Dacă doi parteneri Tiens se căsătoresc, fie își pot păstra ambele rețele Tiens inițiale, fie unul dintre ei poate renunța la toate rețelele sale pentru a construi împreună rețeaua Tiens a celuilalt, în calitate de soți.
3) Niciunul dintre cei doi soți nu va efectua încălcări a conduitei sau a termenilor și condițiilor Tiens în numele soțului/soției sale care nu mai deține poziția de partener Tiens. În caz contrar, Tiens va aplica sancțiunile împotriva celui care deține poziția și calitatea de partener Tiens.
4) În cazul unui divorț între două persoane care dețin împreună un singur cont de partener Tiens, se vor aplica următoarele reguli:
a. Dacă părțile ajung la un acord, dreptul de utilizare a ID-ului de partener Tiens va fi preluat de persoana desemnată prin acel acord, iar cealaltă parte va avea posibilitatea de a solicita un nou cont de partener Tiens.
b. Dacă fostul cuplu nu reușește să ajungă la un acord, Tiens va suspenda temporar accesul la fondurile și contul aferent ID-ului de partener până la soluționarea litigiului.
4. Transferul prin moștenire a contului de partener
1) În cazul în care contul de partener Tiens aparține unui cuplu, atunci când unul dintre soți decedează, soțul rămas va fi considerat ca fiind posesorul contului de Distribuitor Tiens și va moșteni toate drepturile și obligațiile defunctului.
2) În cazul decesului unui partener Tiens, dacă există un moștenitor desemnat prin testament, un moștenitor legal sau un donatar care este eligibil pentru a deveni partener Tiens, compania Tiens îl va sprijini pe acesta în preluarea contului și a rețelei asociate defunctului. De la data la care dreptul de moștenire este stabilit legal (prin certificat de moștenitor, hotărâre judecătorească sau alt act valabil), titularul inițial își pierde definitiv drepturile asupra contului de partener.
3) În cazul în care moștenitorul, moștenitorul legal sau donatarul eligibil al unui partener Tiens decedat deține deja un cont de partener Tiens activ, acesta trebuie să renunțe la propriul cont și la rețelele asociate, înainte de a putea prelua și moșteni contul și rețeaua partenerului decedat.
4) În cazul în care, în termen de 6 luni de la deces, nu există un moștenitor desemnat, un moștenitor legal sau un donatar eligibil pentru un partener decedat, ori în cazul în care acesta renunță la moștenire sau donație, Tiens va considera că partenerul se retrage din activitatea Tiens și are dreptul de a dispune liber de rețeaua acestuia, precum și de toate recompensele și alte interese aferente.
5) În cazul în care un partener Tiens a împlinit vârsta de 65 de ani, nu mai dorește să continue colaborarea cu Tiens sau, din alte motive personale, decide să se retragă din activitatea de partener, compania permite, în scopul continuării dezvoltării rețelei, transmiterea acesteia către o rudă apropiată (copil, soț/soție sau frate/soră), eligibilă pentru a deveni partener Tiens. Partenerul poate desemna în prealabil, conform propriei voințe, această persoană, iar rețeaua sa va fi transmisă în întregime către aceasta. De la data transferului, partenerul inițial își pierde contul și toate drepturile aferente calității de partener Tiens. Dacă persoana desemnată deține deja un cont de partener Tiens, va trebui să renunțe la propria rețea pentru a putea prelua rețeaua transmisă de ruda sa.
5. Dezactivarea și reactivarea contului de partener Tiens
1) Dezactivarea sau încetarea contului de partener Tiens presupune rezilierea contractului încheiat cu partenerul. Începând cu data notificării de încetare, partenerul pierde imediat toate drepturile și beneficiile aferente calității de partener Tiens, inclusiv bonusurile acumulate și drepturile asupra rețelei sale personale.
2) În următoarele circumstanțe, un partener Tiens (inclusiv în cazul unui membru dintr-un cuplu) va fi notificat prin scrisoare din partea Tiens pentru a face corecțiile necesare. Acestea includ, dar nu se limitează la, măsuri de monitorizare și măsuri disciplinare și încetarea calității de partener Tiens:
a. Furnizarea de informații false în acordul de partener Tiens (inclusiv semnătura semnătură falsă).
b. Se constată că partenerii Tiens au comis o încălcare gravă a Politicilor si Procedurilor Tiens, ceea ce duce la o penalitate de nivel 5 sau mai mare.
c. Partenerii Tiens care au comis încălcări minore ale Politicilor si Procedurilor Tiens și nu le remediază după primirea notificării de corectare din partea Tiens.
d. Persoanele care au încălcat legea și au fost condamnate definitiv prin hotărâre judecătorească la o pedeapsă privativă de libertate.
3) În cazul încetării activității unui partener Tiens, toate drepturile și pozițiile sale în cadrul rețelei Tiens devin nule, inclusiv, dar fără a se limita la, nivelurile de bonusare obținute și eligibilatea acestora.
4) În cazul în care contractul de partener Tiens încetează ca urmare a retragerii voluntare sau a unei încetări contractuale de comun acord, fostul partener nu poate solicita încheierea unui nou contract decât după o perioadă de șase luni de la data încetării.
5) În cazul în care statutul de partener Tiens încetează/se reziliază de către una din părți în mod obligatoriu din diferite motive, acestuia nu i se va permite permite reînscrierea ca partener Tiens mai devreme de doisprezece luni de la încetare/reziliere.
Secțiunea III
Drepturi și responsabilități ale partenerilor Tiens
1. Drepturile partenerilor Tiens:
1) Dreptul de a achiziționa, utiliza și promova produsele Tiens.
2) Dreptul de a participa la Planul de Compensare Tiens, precum și la alte Programe Stimulative oferite de companie, beneficiind de bonusuri, recompense și premii aferente performanței.
3) Să recomande și să îndrume alte persoane eligibile, dornice să se alăture Tiens pentru a-și constitui o rețea.
4) Să ia parte la evenimente, prezentări sau reuniuni autorizate de Tiens, menite să sprijine activitatea partenerilor.
2. Respectarea legilor și reglementărilor locale
1) Partenerii Tiens au obligația de a respecta toate dispozițiile legale și reglementările aplicabile în jurisdicția în care își desfășoară activitatea, în special cele referitoare la activitățile comerciale desfășurate în cadrul sistemelor de vânzare în rețea (MLM). Aceștia nu trebuie să se implice în activități ilicite sau în tranzacții interzise de lege și nici în acțiuni care pot aduce atingere imaginii, intereselor sau reputației companiei Tiens.
2) Tiens va reține un impozit de 10% din sumele plătite către partenerii Tiens persoane fizice, reprezentând contravaloarea bonusurilor acordate în cadrul sistemului de compensare. Această reținere se realizează în conformitate cu prevederile art. 115 din Codul Fiscal și reprezintă impozitul final datorat de persoana fizică pentru venitul astfel obținut. Tiens va declara și vira acest impozit conform legislației fiscale în vigoare.
3) În cazul în care partenerul Tiens, persoană fizică, obține venituri în mod regulat din sistemul de compensare Tiens sau dacă veniturile brute cumulate în decursul unui an calendaristic depășesc echivalentul a 6 salarii minime brute pe economie, acesta are obligația să respecte prevederile legale în vigoare, inclusiv, dar fără a se limita la:
- înregistrarea unei forme juridice de organizare (ex. PFA, SRL); și/sau
- depunerea Declarației unice la ANAF, în conformitate cu art. 120 și art. 174 din Codul Fiscal.
Tiens nu este responsabil pentru eventualele obligații fiscale nedeclarate sau neachitate de către partenerii persoane fizice. Răspunderea privind respectarea regimului fiscal aplicabil revine în exclusivitate partenerului.
3. Respectarea normelor și politicilor Tiens
1) În cadrul tuturor activităților desfășurate în legătură cu colaborarea cu Tiens – inclusiv promovarea produselor, recomandarea altor persoane pentru a deveni parteneri Tiens și participarea la întâlniri sau evenimente – partenerii au obligația de a se identifica în mod clar ca parteneri Tiens independenți. Aceștia trebuie să respecte în mod integral Planul de Marketing Tiens, precum și toate politicile, procedurile, regulamentele, măsurile și actualizările oficiale comunicate de companie.
4. Respectarea regulilor privind plasarea comenzilor, promovarea produselor și calitatea informațiilor furnizate
1)Partenerii Tiens pot promova și recomanda produsele Tiens doar în conformitate cu politicile companiei și au obligația de a direcționa comenzile exclusiv către canalele oficiale de distribuție ale Tiens, cum ar fi sucursalele sau magazinele autorizate.
2) În activitatea lor de promovare, partenerii trebuie să respecte politica de prețuri comunicată de companie și să nu creeze impresia că ar putea oferi reduceri neautorizate sau condiții comerciale speciale.
3) Partenerii Tiens au responsabilitatea de a oferi explicații corecte, clare și conforme cu informațiile oficiale Tiens cu privire la utilizarea produselor, inclusiv prin prezentări sau demonstrații, acolo unde este cazul, bazându-se exclusiv pe informațiile disponibile pe ambalajele produselor, etichete sau în materialele oficiale furnizate de companie.
5. Reguli privind utilizarea materialelor de promovare și informare în cadrul activității Tiens
1)Toate publicațiile tipărite (reviste, broșuri etc.) și materialele audio-video create și publicate de Tiens sunt protejate prin legislația în vigoare privind drepturile de autor. Fără acordul prealabil, expres și scris al companiei Tiens, partenerii Tiens sau orice alte persoane nu au dreptul să reproducă, multiplice, modifice, distribuie sau utilizeze, integral sau parțial, aceste materiale, indiferent de format. În caz de încălcare, răspunderea legală aparține exclusiv persoanei care a săvârșit fapta, iar Tiens își rezervă dreptul de a solicita despăgubiri pentru orice prejudiciu suferit, conform prevederilor legale aplicabile.
2) Partenerii Tiens pot utiliza exclusiv materialele scrise, audio sau video publicate oficial de către compania Tiens, și doar în scopul promovării activității Tiens, în conformitate cu politicile și regulamentele interne aplicabile.
3) Fără acordul prealabil, expres și scris al companiei Tiens, partenerii nu au dreptul să creeze, publice sau distribuie, sub nicio formă, materiale de promovare, prezentare sau informare referitoare la activitatea Tiens.
4) Partenerilor Tiens le este permis să realizeze înregistrări audio sau video ale reuniunilor organizate de Tiens, cu respectarea următoarelor condiții: înregistrarea nu trebuie să afecteze scopul, calitatea sau desfășurarea evenimentului și nici să lezeze dreptul la imagine sau intimitate al celorlalți participanți; poate fi realizată o singură copie, destinată exclusiv uzului personal al partenerului, fără a fi reprodusă, transmisă, vândută sau utilizată în alte scopuri.
6. Reguli de privind organizarea și participarea la reuniuni Tiens (online și offline)
1) Orice reuniune, desfasurată cu prezența fizică a participantilor sau online, trebuie organizată în conformitate cu regulile Tiens, care reglementează în mod unitar relația dintre companie și partenerii Tiens. Reuniunile inițiate de partenerii Tiens trebuie să aibă ca scop instruirea, sprijinirea și îndrumarea altor parteneri, în vederea promovării activității Tiens și a produselor distribuite prin canalele oficiale. Organizatorii nu pot obține beneficii personale sau financiare în afara celor expres prevăzute în Planul de Afaceri Tiens. Utilizarea reuniunilor pentru atingerea unor obiective externe, neautorizate de Tiens, este strict interzisă.
2) Orice partener Tiens care dorește să utilizeze denumirea, marca, sigla sau orice element de identificare asociat companiei Tiens în numele unor grupuri, platforme, centre de informare sau alte structuri organizate, trebuie să solicite în prealabil aprobarea scrisă din partea companiei. Utilizarea acestor elemente fără autorizare oficială este interzisă. Nicio entitate, platformă sau activitate organizată de parteneri nu poate purta denumiri care sugerează o afiliere oficială cu Tiens fără consimțământul expres al companiei.
3) O rețea de Distribuitori Tiens, atunci când este implicată în activități care necesită un nume/marcă pentru a se autoidentifica, trebuie să poarte numele de "partener Tiens" ca identificare principală, iar numele rețelei ca parte auxiliară. Exemplu: Sesiunea de formare de partener Tiens, rețeaua XX/ partenerul Tiens XX etc.
7.Partenerii Tiens trebuie să promoveze și să utilizeze în mod corespunzător numele brandurilor și mărcilor Tiens și Tiens One Body Multiple Wings
1) Un partener Tiens trebuie să fie conștient că toate mărcile comerciale Tiens, medaliile, insignele simbolice, designul și formatul cărților/revistelor, materialele audio și vizuale, precum și toate drepturile de proprietate industrială, drepturile de autor și alte drepturi legate de TBP și de produsele utilizate de Tiens sunt proprietatea exclusivă a companiei Tiens. Toate aceste elemente au fost înregistrate, utilizate și autorizate pentru utilizare exclusivă de către Tiens.
2) În mod special, modelul de afaceri Tiens One Body Multiple Wings se referă la universitate, turism, hoteluri, spitale, comerț electronic transfrontalier, educație, mass-media și alte segmente de afaceri aflate sub umbrela Grupului Tiens. Partenerii Tiens nu trebuie să utilizeze în mod abuziv denumirea și mărcile comerciale Tiens și Tiens One Body Multiple Wings Business în următoarele moduri:
a. Producerea, obținerea sau vânzarea oricăror produse imprimate cu 天狮 / Tiens / Tianshi / Tiens One Body Multiple Wings Business sau cu simboluri și mărci comerciale Tiens din alte surse decât Tiens;
b. Inscripționarea mărcii Tiens sau Tiens One Body Multiple Wings Business pe vehicule, cu excepția cazului în care se folosesc autocolante distribuite de Tiens sau de Tiens One Body Multiple Wings Business;
c. Promovarea sau difuzarea activităților comerciale sau a produselor Tiens ori Tiens One Body Multiple Wings Business prin orice canal media;
d. Folosirea denumirii 天狮, Tianshi, Tiens, Tiens One Body Multiple Wings Business sau Tiens ca denumire pentru orice organizație sau afacere, ori autorizarea altor persoane să utilizeze astfel de denumiri;
e. Utilizarea denumirii sau a mărcilor comerciale Tiens / Tiens One Body Multiple Wings Business fără permisiunea prealabilă a companiei Tiens;
f. Încercarea de a înregistra denumirile sau mărcile comerciale Tiens / Tiens One Body Multiple Wings Business la organizații oficiale sau semi-oficiale, de a formula obiecții de orice fel sau de a revendica drepturi asupra acestora este interzisă. În cazul în care au fost depuse cereri de înregistrare, s-au formulat obiecții sau au fost revendicate drepturi, trebuie respectate instrucțiunile speciale ale companiei Tiens.
8.Responsabilitățile partenerilor Tiens pentru promovarea produselor Tiens și a activității Tiens
1) În cazul în care un partener Tiens primește reclamații sau plângeri semnificative din partea membrilor din rețeaua sa, acesta are obligația de a le raporta prompt companiei Tiens și de a furniza toate materialele scrise și corespondența relevantă, în vederea îmbunătățirii continue a nivelului de servicii oferite de Tiens.
2) Partenerii Tiens pot expune sau facilita achiziția produselor Tiens doar prin intermediul magazinelor autorizate de companie. Nu este permisă promovarea, prezentarea sau intermedierea publică a produselor în alte locații neautorizate și nici delegarea acestor activități către terțe persoane.
3) Partenerilor Tiens le este interzis să intermedieze comercializarea de produse sau să prezinte activitatea Tiens prin metode de tip „door-to-door” (din ușă în ușă), precum și să abordeze persoane necunoscute în spații publice (de exemplu, străini sau trecători) în scopul promovării Planului de Afaceri Tiens sau recrutării de noi parteneri.
4) Partenerii Tiens nu pot folosi metode de telemarketing, fax, fluturași, afișe, trimiteri poștale în cantități mari sau alte metode de comunicare pentru a promova vânzările; și nu au voie să le ceară altora să se alăture afacerii Tiens în orice mod necorespunzător.
5) Cu excepția anunțurilor aprobate de Tiens în scris, nu este permisă crearea, publicarea sau difuzarea de anunțuri de promovare a produselor sau de recrutare a partenerilor; sau anunțuri în aceste scopuri.
6) Partenerilor Tiens le este interzis să utilizeze influența sau autoritatea unor persoane fizice, entități juridice sau alte organizații pentru a intermedia comercializarea produselor Tiens sau pentru a introduce noi parteneri în rețea prin mijloace neconforme, cum ar fi constrângerea, intimidarea sau amenințările.
7) Nu este permisă reprezentarea Tiens, a produselor sale sau a produselor pe care le distribuie în mod exagerat sau contrar legii.
8) Nu este permisă reprezentarea în mod distorsionat a prețurilor, specificațiilor, calității, funcțiilor, gradelor, ingredientelor, stilurilor, modelelor, locurilor de origine sau detaliilor de aprovizionare etc. ale produselor Tiens.
9) Partenerilor Tiens le este interzis să afirme sau să sugereze, în cadrul promovării produselor Tiens, că acestea beneficiază de aprobări, susțineri, recomandări, proprietăți, efecte, compoziții sau beneficii care nu sunt confirmate în mod expres de compania Tiens sau de documentația oficială a produselor.
10) Fără aprobarea prealabilă a companiei Tiens, partenerii nu pot intermedia comercializarea produselor Tiens la alte prețuri decât cele oficial stabilite de Tiens pentru piața locală.
11) Fără aprobarea expresă și prealabilă a companiei Tiens, partenerilor le este interzis să importe, să intermedieze comercializarea sau să distribuie produse Tiens care nu sunt furnizate direct de Tiens prin canalele sale oficiale. De asemenea, este interzisă exportarea produselor Tiens sau facilitarea exportului de către terți, în orice mod.
12) Partenerilor Tiens le este interzis să prezinte sau să promoveze produse ori servicii care nu aparțin companiei Tiens ca fiind produse sau servicii Tiens. De asemenea, nu este permisă promovarea altor produse sau servicii distribuite de terți sub identitatea sau marca Tiens.
13) Distribuitorii Tiens nu pot utiliza rețelele Tiens pentru a vinde produse/servicii care nu sunt fabricate sau distribuite de Tiens (de ex. asigurări, imobiliare, investiții, produse, alimente, etc.)
14) Fără permisiunea prealabilă a Tiens, nu este permisă înregistrarea sau crearea de site-uri web legate de Tiens și utilizarea acestora pentru a publica informații legate de Tiens, descrierea produselor sau materiale de promovare a afacerilor.
15) În desfășurarea activităților de promovare și intermediere a produselor Tiens, partenerilor le este interzis să solicite sau să perceapă taxe, comisioane ori alte sume de la clienți, în afara celor prevăzute în mod expres prin politicile și normele stabilite de Tiens.
16) Nu este permis să denigrați, să atacați verbal Tiens, alți parteneri Tiens sau alte rețele/linii de afaceri sau orice alte meserii.
17) Nu sunt permise comportamentele frauduloase, acumularea/depozitarea de produse pentru speculații pe piață sau manipularea volumelor de vânzări sau întreruperea comenzilor de pe piață în scopuri speculative.
18) Partenerilor Tiens le este interzis să se alăture sau să desfășoare activități în cadrul unor afaceri similare ori concurente cu Tiens. De asemenea, le este interzis să influențeze, să instige sau să utilizeze alți parteneri Tiens – prin intermediul relațiilor formate în rețeaua Tiens – pentru a promova produse, servicii sau activități comerciale externe, care nu fac parte din sistemul Tiens.În sensul prezentului document Politici și Proceduri Tiens termenul instigare se referă la orice acțiune de invitare, convingere sau influențare, directă sau indirectă, a altor parteneri Tiens în vederea achiziționării, utilizării, promovării sau intermedierii comercializării unor produse ori servicii care nu sunt oferite de Tiens, indiferent dacă această activitate are sau nu scop lucrativ.
19) În desfășurarea activităților de promovare și intermediere în cadrul rețelei Tiens, partenerii au obligația să acționeze conform valorilor, principiilor și politicilor companiei. Le este interzis să răspândească intenționat informații sau remarci care au caracter denigrator la adresa Tiens ori să desfășoare acțiuni care pot afecta negativ reputația și dezvoltarea companiei.
20) Partenerii Tiens au obligația de a acționa cu respectarea strictă a politicilor și principiilor stabilite de companie, astfel încât Tiens să nu fie expusă niciunei acțiuni, reclamații, revendicări sau proceduri legale inițiate de terți (persoane fizice, grupuri sau organizații) ca urmare a unor fapte imputabile partenerilor, precum denaturarea informațiilor, reprezentarea frauduloasă, contrafacerea, intimidarea sau alte forme de comportament neconform.În cazul în care, prin astfel de acțiuni, este adus un prejudiciu companiei Tiens – fie financiar, de imagine, de reputație ori de altă natură – partenerul vinovat va fi obligat să acopere integral toate daunele suferite, inclusiv cheltuielile de judecată și alte costuri legale suportate de companie.
21) Fără permisiunea prealabilă a Tiens, nu este permis să se accepte interviuri sau rapoarte media în calitate de partener Tiens.
22) Partenerii Tiens care dezvoltă afaceri Tiens peste granițe trebuie să respecte legile și reglementările locale și să desfășoare activitatea în mod legal și conform. În cazul în care obțin venituri la nivel local, aceștia trebuie să plătească impozite în conformitate cu legea.
23) Distribuitorii Tiens au obligația de a respecta legislația locală, regulamentele platformelor de social media și normele de moralitate socială atunci când desfășoară activități de promovare online și interacțiuni sociale.
Este strict interzisă trimiterea de porecle indecente sau ofensatoare care contravin legilor naționale și moralității sociale, cum ar fi:
• discriminarea de gen, rasială sau religioasă;
• insulte la adresa altora sau a propriei persoane;
• promovarea violenței, pornografiei sau a altor forme de conținut obscen.
Este strict interzisă cearta în grup. Conținutul mesajelor nu trebuie să conțină limbaj abuziv sau jignitor și nu trebuie să includă atacuri personale rău-intenționate.
Este interzisă promovarea discuțiilor politice, formularea de remarci sensibile, trimiterea de spam, reclame neautorizate, flood (inundarea canalelor de comunicare), imagini supradimensionate sau conținut indecent, fie text, fie imagini.
Astfel de comportamente pot atrage măsuri restrictive din partea companiei, inclusiv limitarea accesului la platformele Tiens sau încetarea calității de partener, în conformitate cu prevederile Politicilor și Procedurilor Tiens.
24) Partenerilor Tiens le este interzis:
a. Să se prezinte ca angajați sau parteneri comerciali ai companiei Tiens ori ai oricărei entități afiliate acesteia.
b. Să se prezinte ca agenți comerciali, intermediari autorizați, reprezentanți ai companiei, delegați, manageri sau în orice altă calitate oficială care ar putea crea impresia unei relații contractuale directe de reprezentare ori angajare.
c. Să desfășoare acțiuni de calomniere, amenințare sau intimidare, sub orice formă, împotriva angajaților Tiens, în legătură cu exercitarea atribuțiilor lor oficiale.
d. Să divulge informații confidențiale sau secrete comerciale aparținând Tiens ori entităților afiliate, în orice mod care ar putea prejudicia interesele companiei sau afecta imaginea acesteia.
În cazul în care oricare dintre faptele menționate mai sus este confirmată, Tiens își rezervă dreptul de a iniția demersuri legale în vederea tragerii la răspundere a persoanei în cauză.
9.Responsabilitățiile Recomandantului (Partener Tiens indrumator)
1) Partenerul Tiens are obligația de a prezenta Planul de Marketing și Politicile și Procedurile Tiens cu bună-credință și sinceritate.
Partenerul îndrumător poate invita persoana recomandată să semneze cererea de înscriere, însă are obligația de a nu formula declarații false, omisiuni intenționate sau afirmații înșelătoare cu privire la Planul de Afaceri Tiens ori alte aspecte legate de activitatea Tiens.
În cadrul acestui proces de recomandare, partenerul Tiens trebuie să ofere informații clare și corecte privind următoarele aspecte esențiale:
· Criteriile de eligibilitate pentru dobândirea calității de partener Tiens
· Structura și funcționarea Planului de Afaceri Tiens
· Importanța participării la reuniunile și activitățile organizate de Tiens
· Politica de confidențialitate împreună cu Politicile și Procedurile Tiens aplicabile în cadrul rețelei.
· Obligațiile și responsabilitățile partenerilor Tiens, astfel cum sunt prevăzute în Politicile și Procedurile Tiens
· Planul de Compensare Tiens și principiile de funcționare ale rețelei
· Informații generale despre produsele Tiens (categorii, prețuri, indicații, caracteristici)
· Procedura de retragere voluntară din rețea și încetarea colaborării
2) Recomandantul are obligația de a verifica în mod explicit dacă persoana recomandată și/sau soțul, soția sau partenerul de viață al acesteia au deținut anterior calitatea de partener Tiens. În cazul în care oricare dintre aceste persoane a fost partener Tiens, o nouă înscriere în rețea poate avea loc doar după trecerea unei perioade de cel puțin șase luni de la data încetării contractului anterior. Dacă, ulterior înscrierii, persoana recomandată încalcă dispozițiile Politicilor și Procedurilor Tiens iar acest lucru determină aplicarea unor măsuri de către compania Tiens care generează pierderi pentru recomandant sau pentru partenerii din linia ascendentă, eventualele neînțelegeri se vor soluționa între părțile implicate, în conformitate cu prevederile aplicabile din Politicile și Procedurile Tiens.
3) Partenerul Tiens Îndrumător (Recomandantul) are următoarele responsabilități în raport cu partenerii recomandați din linia sa descendentă:
a. Să ofere periodic sprijin, orientare și motivație partenerilor recomandați, contribuind la înțelegerea corectă a activității Tiens și la dezvoltarea personală și profesională a acestora în cadrul rețelei. Este recomandată menținerea unei comunicări constante și oferirea de sprijin atunci când partenerii întâmpină dificultăți.
b. Să faciliteze accesul la informațiile esențiale privind activitatea Tiens, Planul de Marketing si prevederile Politicilor și Procedurilor Tiens, astfel încât partenerii din rețeaua sa să acționeze în conformitate cu regulamentele și principiile companiei.
c. În caz de neînțelegeri sau conflicte între partenerii din linia descendentă, este încurajată medierea internă și soluționarea amiabilă, cu respectarea valorilor colaborative promovate de Tiens.
d. Să urmărească evoluția partenerilor recomandați, în vederea încurajării unei activități desfășurate cu profesionalism, integritate și respect față de normele etice Tiens, precum și pentru asigurarea unei promovări corecte și responsabile a produselor și activității Tiens.
4) Indiferent de circumstanțe, partenerilor Tiens le este interzis să încerce, direct sau indirect, să influențeze alți parteneri Tiens în scopul de a-i determina să părăsească linia de recomandare (rețeaua) din care fac parte. Sunt interzise orice forme de instigare, intervenție, sprijin sau convingere care urmăresc reconfigurarea arbitrară a structurii rețelei prin atragerea partenerilor din alte linii.
5) Tiens este dedicată păstrării integrității structurii rețelei și nu permite modificarea arbitrară a liniilor de recomandare. Prin urmare, compania își rezervă dreptul de a respinge orice solicitare de schimbare a liniei de recomandant, cu excepția cazurilor expres prevăzute de Politicile și Procedurile Tiens.
10. Responsabilitățile partenerilor Tiens de nivel superior (Cloud Lion trei stele și superior)
1) Pe lângă responsabilitățile generale ale partenerilor Tiens și ale partenerilor îndrumători (recomandanți), partenerii Tiens de nivel superior au următoarele obligații suplimentare:
a. Să încurajeze și să sprijine partenerii din propria rețea să desfășoare activitatea Tiens în acord cu prevederile Planului de Afaceri Tiens și cu normele Politicilor și Procedurilor Tiens, asigurând un nivel adecvat de informare și sprijin pentru o comunicare corectă și transparentă cu consumatorii.
b. Să acționeze ca modele de conduită, respectând cu strictețe toate prevederile Politicilor și Procedurilor Tiens și reglementărilor Tiens. Totodată, să faciliteze accesul partenerilor din rețea la informații relevante prin sesiuni de prezentare, comunicare și îndrumare, astfel încât aceștia să înțeleagă corect modelul de activitate și responsabilitățile aferente.
c. În cazul în care rețeaua include parteneri din localități sau regiuni diferite, partenerii de nivel superior sunt încurajați să organizeze sau să faciliteze participarea la sesiuni de prezentare și comunicare, fie online, fie în format fizic, pentru a susține dezvoltarea rețelei în mod unitar.
d. Să se implice activ în promovarea online a activității Tiens, participând la evenimente educaționale organizate de companie, promovând conținut relevant pe platformele de social media și contribuind la consolidarea imaginii Tiens, prin crearea și distribuirea de conținut pozitiv și responsabil.
e. Să sprijine dezvoltarea partenerilor din propria rețea, promovând o cultură a colaborării și a împărtășirii de experiențe. Este încurajată implicarea în activități comunitare, schimbul de bune practici, exprimarea de sugestii constructive și menținerea unui mediu de lucru pozitiv. Totodată, partenerii de nivel superior sunt responsabili să semnaleze comportamentele necorespunzătoare ale membrilor din rețea, în scopul menținerii standardelor etice Tiens.
2) Partenerii Tiens de nivel superior trebuie să mențină o implicare activă în dezvoltarea propriei rețele și să se concentreze pe susținerea creșterii echilibrate a acesteia. În cazul în care nu își îndeplinesc următoarele responsabilități esențiale sau nu își asumă în mod activ rolul de lider în rețea, Tiens își rezervă dreptul de a suspenda sau retrage bonusurile, drepturile aferente nivelurilor superioare, accesul la seminarii internaționale sau alte beneficii și recunoașteri acordate în cadrul rețelei.
a. Atunci când constată că parteneri din linia lor descendentă formulează în spațiul public remarci negative care pot afecta dezvoltarea Tiens sau imaginea companiei, partenerii de nivel superior trebuie să intervină prompt pentru a opri acest comportament, să sprijine partenerul în cauză în corectarea atitudinii și să raporteze situația către compania Tiens.
b. Partenerii de nivel superior trebuie să organizeze activități de informare, îndrumare și sprijin în rețea de cel puțin patru ori pe lună, prin intermediul întâlnirilor online. De asemenea, aceștia sunt încurajați să se deplaseze lunar în zonele în care este prezentă echipa lor pentru a susține sesiuni offline (față în față). Indiferent de format, activitățile ar trebui să acopere cel puțin 60% din rețea, iar în cazul echipelor răspândite geografic, se acceptă o acoperire minimă de 30%, în funcție de condițiile locale. Costurile aferente acestor activități sunt suportate de partenerii implicați. Dacă formarea offline nu poate avea loc din motive de forță majoră, situația trebuie notificată filialei Tiens locale.
c. Partenerii de nivel superior implicați în activități transfrontaliere trebuie să organizeze cel puțin patru sesiuni online de instruire și sprijin lunar, precum și cel puțin două activități offline (traininguri sau întâlniri directe) pe an. Cerințele privind acoperirea rețelei și suportarea costurilor sunt aceleași ca la litera b). În caz de imposibilitate, motivul trebuie notificat filialei Tiens din țara respectivă.
d. Partenerii care au atins nivelul de Cloud Lion cu patru stele sau superior trebuie să colaboreze activ cu filialele Tiens sau cu structurile organizatorice din rețea, pentru a organiza cel puțin două sesiuni lunare de instruire online/offline sau conferințe de tip BBS, adaptate la nevoile membrilor rețelei.
e. Partenerii de nivel onorific trebuie să contribuie activ la implementarea strategiilor și politicilor stabilite de Tiens, să susțină eforturile de extindere a piețelor și să acționeze ca modele de conduită pentru ceilalți parteneri din rețea.
Partenerii Tiens care doresc să avanseze la un nivel superior trebuie să îndeplinească standardele de performanță prevăzute în Planul de Afaceri Tiens. În plus, aceștia trebuie să respecte legislația aplicabilă în țara sau regiunea în care își desfășoară activitatea, astfel încât exercitarea activității de promovare și intermediere să se realizeze în conformitate cu normele legale privind activitățile comerciale.
11. Responsabilitățile și Obligațiile Partenerilor Tiens în Participarea la Afacerea Multi-Wing Tiens
1) Partenerii Tiens trebuie să respecte legislația națională, reglementările și normele legale în vigoare, precum și toate regulamentele și documentele normative aplicabile.
2) Partenerii Tiens trebuie să își desfășoare activitatea în conformitate cu principiile voluntariatului, echității, onestității și corectitudinii, să respecte etica socială și să mențină imaginea pozitivă a afacerii Tiens One Body Multiple Wings.
3) În desfășurarea oricărei activități legate de afacerea Tiens One Body Multiple Wings, partenerii Tiens trebuie să respecte în totalitate reglementările aplicabile fiecărui segment de activitate inclus în modelul Multi-Wing.
4) Informațiile furnizate de solicitant în momentul aplicării pentru calitatea de partener în cadrul afacerii Multi-Wing trebuie să fie adevărate și valide. Nu este permisă utilizarea frauduloasă sau împrumutarea numelui altei persoane, ori folosirea altor metode necorespunzătoare pentru a deveni partener Multi-Wing. În cazul în care sunt furnizate informații false sau contradictorii către Tiens privind calitatea de partener Multi-Wing, Tiens își rezervă dreptul de a lua măsuri imediat ce situația este descoperită, iar beneficiile obținute în cadrul afacerii Multi-Wing nu vor fi protejate.
5) Responsabilitățile partenerilor Tiens privind promovarea produselor din afacerea Multi-Wing
a. Produsele trebuie vândute consumatorilor la un preț clar, conform celui stabilit de către afacerea Multi-Wing. Nu se pot percepe taxe suplimentare neautorizate și nu sunt permise comportamente necorespunzătoare, precum reduceri mascate sau practici de diminuare a prețului.
b. Pentru produsele achiziționate de consumatori, se vor efectua demonstrații, explicându-se modul de utilizare și precauțiile indicate pe etichetele produselor. Este interzisă orice publicitate exagerată sau nefondată referitoare la afacerea Multi-Wing și produsele acesteia, precum și orice explicație care poate induce în eroare.
c. Partenerii trebuie să soluționeze prompt și politicos orice reclamație a consumatorilor legată de produse și să gestioneze retururile sau schimburile conform procedurilor stabilite de afacerea Multi-Wing.
d. Nu este permisă utilizarea canalelor de vânzare ale afacerii Multi-Wing Tiens pentru comercializarea de produse care nu aparțin afacerii Multi-Wing.
6) Responsabilitățile partenerilor Tiens privind promovarea afacerii Multi-Wing
a. Nu este permisă promovarea ideii de îmbogățire rapidă sau de trai în lux.
b. Nu este permisă diseminarea de informații despre afacere sau politici de promovare care nu au fost aprobate de către afacerea Tiens Multi-Wing. De asemenea, nu este permisă denaturarea informațiilor publicate oficial de afacerea Multi-Wing.
c. Este interzisă răspândirea de informații false sau neautorizate despre afacere ori politicile de promovare ale acesteia, precum și interpretarea greșită a comunicărilor oficiale provenite de la afacerea Tiens Multi-Wing.
Secțiunea IV
Sancțiuni pentru încălcări și abateri și măsuri pentru a asigura corectarea acestora
1. Sancțiuni în cazul încălcărilor comise de parteneri Tiens
1) În cazul în care se constată că partenerii Tiens încalcă dispozițiile Politicilor și Procedurilor, Tiens are dreptul de a aplica măsuri corespunzătoare.
2) Tiens are dreptul de a decide dacă va emite o declarație de avertizare privind abaterea, sub formă de notificare, circulară, comunicat pe site-ul Tiens, jurnal intern, e-mail sau anunț în cadrul unei reuniuni. Declarația poate include, fără a se limita la acestea, informații despre partenerul în cauză, cum ar fi: numele, ID-ul, nivelul Tiens, detalii privind abaterea și sancțiunea aplicată.
3) În cazul în care un partener Tiens a obținut recompense sau beneficii în mod contrar prevederilor regulamentelor Tiens, Tiens are dreptul de a recalcua, deduce sau anula bonusurile și/sau nivelul Tiens al persoanei în cauză.
4) Sancțiunile sunt clasificate pe o scară de la nivelul 1 la nivelul 6 și sunt aplicate în funcție de gravitatea faptei și impactul negativ asupra rețelei sau imaginii Tiens.
5) Scara sancțiunilor (se aplică tuturor partenerilor Tiens):
· Nivelul 1: Avertisment verbal
· Nivelul 2: Avertisment scris și obligația de remediere într-un termen-limită
· Nivelul 3: Interviu individual și angajament de conformare într-un termen-limită
· Nivelul 4: Suspendarea temporară a veniturilor de la data aplicării sancțiunii
· Nivelul 5: Deductibilitate între 30% și 100% din bonusul partenerului, în funcție de gravitatea abaterii
· Nivelul 6: Încetarea colaborării contractuale cu Tiens și anularea tuturor bonusurilor și titlurilor onorifice acordate
6) În cazul în care partenerii Tiens, care sunt părți implicate sau potențial implicate într-o evaluare de conformitate aflată în desfășurare, solicită modificarea unor informații deja înregistrate, Tiens are dreptul de a suspenda temporar aprobarea acestor modificări și de a lua o decizie în funcție de rezultatele evaluării.
7) Tiens își rezervă dreptul de a revizui accesul partenerilor sancționați la seminarii internaționale, conferințe anuale sau alte forme de recunoaștere și recompensă.
8) În cazul în care autoritățile publice locale intervin într-un caz de abatere, Tiens poate soluționa situația ținând cont de opiniile acestor autorități și poate decide nivelul sancțiunii în funcție de impactul abaterii asupra pieței locale.
9) Faptul că Tiens nu a aplicat sancțiuni într-un anumit caz de abatere sau neglijență nu constituie o renunțare la dreptul de a sancționa abateri similare comise ulterior de alți parteneri Tiens.
10) Atunci când Tiens desfășoară o investigație ca urmare a unei plângeri și colectează probe, partenerii implicați nu trebuie să furnizeze declarații false sau informații de natură frauduloasă care ar putea afecta desfășurarea corectă a investigației.
11) În cazul în care un partener nou se înregistrează într-o altă echipă/rețea fără știrea partenerilor săi anteriori (de exemplu, prin ocolirea liniei de recomandare), în scopul dezvoltării activității Tiens, compania își rezervă dreptul de a anula noua înregistrare și de a redistribui echipa dezvoltată către linia de recomandare inițială. Măsurile concrete privind astfel de cazuri vor fi stabilite separat, în conformitate cu politica locală a Politicilor și Procedurilor nefiind reglementate în prezentul document.
2. Proceduri pentru tratarea încălcărilor/abaterilor
1) Partenerii Tiens pot depune o reclamație în termen de 3 luni de la data presupusei încălcări a drepturilor lor (încălcare a normelor).
2) În cazul în care reclamația este depusă cu întârziere, Tiens își rezervă dreptul de a refuza soluționarea cazului.
3) Orice partener Tiens care dorește să depună o reclamație trebuie să furnizeze documente justificative, inclusiv, dar fără a se limita la: Formularul de Reclamație al Partenerului, un act de identitate valabil și dovezi clare care pot susține acuzațiile aduse părții reclamate.
4) Reclamațiile pot fi transmise prin intermediul filialelor Tiens. Partenerul reclamant este încurajat să evite schimbarea adresei de contact și să mențină comunicarea activă cu Tiens, să colaboreze la cererile/investigațiile desfășurate și să furnizeze materiale suplimentare, dacă este necesar.
5) După primirea și acceptarea reclamației, Tiens va demara investigația într-un termen rezonabil. Pe durata procesului, atât partenerul reclamant, cât și partenerul vizat de reclamație au obligația de a colabora cu Tiens. Compania își rezervă dreptul de a suspenda temporar plata bonusurilor pentru partenerii implicați, în perioada desfășurării investigației.
6) În timpul investigației, Tiens va adopta măsurile necesare pentru colectarea probelor, conform propriei evaluări.
7) Tiens va soluționa reclamația în conformitate cu prevederile interne și pe baza rezultatelor investigației, ale probelor și, după caz, ale medierii, notificând în scris atât partenerul reclamant, cât și partenerul vizat.
8) Partenerul reclamant are dreptul de a solicita o revizuire a cazului în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea notificării, cu condiția prezentării unor dovezi suplimentare. După expirarea acestui termen, se consideră că decizia este acceptată de către părți.
9) După primirea cererii de revizuire și a noilor dovezi, Biroul Central Tiens din China va efectua o reanaliză a cazului.
10) Decizia luată în urma procesului de revizuire va fi considerată definitivă, iar partenerul care a formulat reclamația are obligația de a o respecta, fără posibilitatea de a formula o nouă contestație.
3. Măsuri pentru asigurarea corecțiilor (MAC)
1) În cazul în care Tiens constată că, în cadrul rețelei unui partener de nivel superior, unul sau mai mulți parteneri Tiens prezintă eronat Planul de Afaceri Tiens ori încalcă în mod grav normele Politicilor și Procedurilor Tiens, compania poate decide aplicarea unor măsuri de tip MAC (Măsuri pentru Asigurarea Corecțiilor) pentru toți sau o parte dintre membrii acelei rețele.
2) Înainte de aplicarea acestor măsuri, Tiens va notifica partenerii implicați, informându-i asupra motivelor și necesității acțiunii, pentru a asigura transparența și conștientizarea situației.
3) La primirea notificării, partenerii vizați vor avea posibilitatea să prezinte un punct de vedere cu privire la incident și să desfășoare o verificare internă în cadrul propriei rețele, într-un termen stabilit de Tiens.
4) Partenerii care fac obiectul măsurilor MAC trebuie să parcurgă un proces de reorientare informațională, pentru a-și însuși corect prevederile Planului de Afaceri Tiens și pentru a contribui ulterior la informarea corectă a altor parteneri din rețea. Aceste sesiuni pot fi organizate de partenerul de nivel superior sau de alți parteneri desemnați, sub supravegherea Tiens.
5) Partenerul de nivel superior sau partenerii desemnați trebuie să transmită companiei Tiens programul sesiunilor de informare, incluzând data, ora, locul de desfășurare, numărul estimat de participanți și numele celor care vor prezenta conținutul Planului de Afaceri Tiens.
6) În cadrul acestor sesiuni, fiecare participant va semna formularul de prezență, care va fi transmis către Tiens de către partenerul responsabil de organizare.
7) Tiens poate desemna reprezentanți care să participe la aceste sesiuni pentru a monitoriza desfășurarea lor și pentru a sublinia aspectele esențiale ale Planului de Afaceri Tiens. Acești reprezentanți pot să organizeze sau să găzduiască aceste sesiuni în locul gazdelor organizatoare dacă acest demers este necesar.
8) În situația în care partenerul vizat sau partenerii din linia de recomandare nu iau măsuri adecvate și eficiente în termenul stabilit, Tiens își rezervă dreptul de a aplica măsuri suplimentare conform prevederilor din Politicile și Procedurile Tiens.